Activităţile  Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) 2014

Responsabil comisie Prof. Pasat Carmen

9 octombrie 2014

     O zi altfel pentru zeci de copii din Paşcani. Alături de cadrele didactice şi de părinţi, elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, au stat câteva ore într-o gospodărie de pe strada Unirii şi au ajutat familia la muncile agricole. Câteva sute de coceni de porumb au rămas în urma lor. Cu zâmbetul pe buze, aceştia au fost mândri de munca pe care au depus-o şi spun că vor respecta mai mult bănuţii primiţi de la părinţi.
     Forfotă mare în curtea unui gospodar din Paşcani. Peste 70 de persoane, printre care elevi, profesori şi părinţi au dat o mână de ajutor familiei Antoci. Aceştia au deşfăcat porumb. Capul familiei Antoci este bucuros de gestul făcut de către micuţi şi i-a adus aminte de tinereţe.
     Elevii s-au integrat perfect în decorul de toamnă. Andrei are 10 ani şi se descurcă de minune. Este unul dintre elevii care ştie cum se face această treabă. A învăţat de la bunicii lui, pe care îi ajută când poate şi unde îşi petrece vacanţele de vară.

     Teodora este pentru prima dată pusă în faţa unei asemenea situaţii. După ce i-a arătat proprietarul cum se face, a prins repede ideea. La cei 13 ani pe care îi are cunoaşte noţiunea de voluntariat şi este unul dintre elevii care participă frecvent la genul acesta de acţiuni.

     Parcă şi vremea a ţinut cu ei astăzi. Cer senin şi soarele sus pe cer. Aşadar şi munca a mers mai uşor. Cu zâmbetul pe buze, ei au reuşit să dea o mână de ajutor familiei Antoci. Cu atât mai mult cu cât majoritatea copiilor nici nu ştiau cum arată un strujan şi ce este un porumb.
     Înainte de a începe munca, echipa de la Liceul Teoretic „Miron Costin” a vizitat gospodăria pentru a vedea cum e organizată.
     Acţiunea de astăzi este una de voluntariat şi implică mai mulţi elevi de clase primare şi gimnaziale pentru a descoperi muncile agricole.
     La final, voluntarii au fost răsplătiţi pentru munca depusă cu mere, struguri şi nuci de către familia Antoci.


20 noiembrie 2014

     Elevii din Paşcani au învăţat să doneze. Astăzi au mers, pentru a trei oară, la zeci de familii dintr-un sat şi au dăruit pachetele pregătite cu multă dragoste. Gestul celor mici a emoţionat până la lacrimi pe sărmanii din Cozmeşti. Menţionăm că activitatea se derulează la nivel naţional în toate şcolile, sub egida Ministerului Educaţiei şi are loc în perioada 17 -21 noiembrie.
     Zeci de copii de clase primare, împreună cu părinţii şi profesorii organizatori de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Paşcani au mers astăzi în satul Cozmeşti, comuna Stolniceni Prăjescu pentru a dăruit pachetele pregătite pentru cele 150 de familii aflate în dificultate.
     Este pentru al treilea an de când cadrele didactice, coordonate de Carmen Pasat desfăşoară această activitate, de donare de legume, fructe, jucării, cărţii, îmbrăcăminte şi încălţăminte.
     Chiar dacă vremea nu a fost favorabilă, frig şi ninsoare, prichindeii au mers pe uliţele satului pentru a duce la bun sfârşit acţiunea.
     În perioada 17-21 noiembrie, în şcolile din judeţul Iaşi are loc o campanie socială de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate. „Săptămâna legumelor şi fructelor donate“ este cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale fiind un demers al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) în care se implică voluntarii, elevi şi profesori, din fiecare unitate de învăţământ.
     Sco­pul acestei campanii este acela de a sensibiliza elevii şi profesorii din şcoli cu privire la situaţia dificilă în care se află cei care nu au bani pentru alimente.

           


10 decembrie 2014

     Școala Gimnazială Specială Pașcani în parteneriat cu ISJ Iași, Colegiul National Mihail Sadoveanu Pașcani, Colegiul Tehnic CF Unirea Pașcani, Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani, Liceul Economic Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani, Liceul Tehnologic Mihai Busuioc Pașcani, Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani organizează în perioada 8-12 decembrie o campanie de donare de jocuri și jucării.

     Activitatea face parte din proiectul „Pentru un zâmbet de copil” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC).

     Jucăriile strânse vor fi donate copiilor din Școala Gimnazială Specială Pașcani.

 

     Pregătirea activităţii de astăzi „Donează o jucărie pentru un zâmbet de copil”. Cei mici şi cei mai mari, profesori şi părinţi au fost inimoşii darnici care au plecat să ducă jucării copiilor de la Şcoala Specială Paşcani.

 

 

 

 

          


Activităţile  clasei a IV-a B

Coordonator, Înv. Ioniţă Gabriela

1. Dăruind jucării copiilor nevoiaşi
2. Activitate  SNAC - daruri de sărbători pentru copiii săraci
3. Vizită la Adăpostul de zi Paşcani